Consiliul Raional Sîngerei

Switch to desktop Register Login

Uniți pentru a învinge COVID-19

Zi de luni, cu obiectiv clar: a stopa infecția dură ce a cuprins raionul nostru. Acest fapt, îl deducem în urma desfășurării ședinței operative la ora 9:00 și a întrunirii de la ora 15:00 a conducerii raionului, primarilor localităților, șefilor Centrelor de Sănătate, reprezentanților Spitalului raional și a Inspectoratului de Poliție Sîngerei. Reamintim, că cea din urmă a fost dispusă dimineața de dl Grigore Corcodel, președintele raionului, care a venit în fața serviciilor desconcentrate și descentralizate cu date statistice nesatisfăcătoare și exemple reale a cetățenilor care s-au confruntat cu maladia. 

Da, este realitate că virusul s-a activat într-un tempou dinamic, profitînd de neputința, slăbiciunea, uneori iresponsabilitatea  și imprudența noastră comună. Astfel, ședința din după amiaza zilei, a avut ca scop conexiunea șirului de verigi decizionale, capabile să creeze un scut pentru toți. Însă, nu trebuie să uităm că este insuficient să proiectezi scutul, mai este necesar ca acesta să fie susținut de mâini bune. În acest caz mâinile sunt ale cetățenilor, care pot veni în susținerea instituțiilor publice de profil, prin respectarea regulilor și informarea celor din jur despre existența acestora. Sănătatea este o valoare, de care are nevoie fiecare și în aceste momente de criză, să demonstrăm prin acțiune că ne pasă unul de celălalt, că suntem o comunitate unde "binele meu îl creează și pe al tău". 

 

Sesiunea live a ședinței de la ora 15:00, unde sunt abordate detaliat problemele sistemului de sănătate raional și soluțiile propuse de conducerea raionului Sîngerei, poate fi accesat aici:https://www.facebook.com/consiliulraional.singerei.5/videos/2576198575965356/

Ana Foltea

Secția Administrație Publică

IMG 0602

IMG 0631

IMG 0607

IMG 0610

IMG 0619

IMG 0621