Consiliul Raional Sîngerei

Switch to desktop Register Login

Susținem micile afaceri

Agenda de lucru a președintelui raionului, dl Grigore Corcodel a continuat cu deplasarea în c.Chișcăreni, la invitația dnei Parascovia Zubatii, proprietar S.R.L „Bio Prăjituri Sănătoase”.

De curînd, dna Parascovia Zubatii a avut curajul să inițieze în satul de baștină o afacere bazată pe produse bio alese cu multă grijă, timp și investiții, reușind în acest mod să impresioneze prin rezultatul final.

Magazinul pe care îl administrează, amenajat cu mult efort și suflet, este specializat în produse de patisere, panificație și cofetărie.

La „Bio Prăjituri Sănătoase” din Chișcăreni aveți posibilitatea să găsiți un bogat asortiment de pîine de casă care se coace cu multă grijă din produse naturale de calitate, cu aromă deosebită și într-o varietate impresionantă, diverse prăjituri, plăcinte, chifle, biscuiți, chiar și pizza cu livrare la domiciliu.

Menționăm că toate produsele sunt coapte în cuptorul cu lemne.

Dl Grigore Corcodel, președintele raionului Sîngerei a exprimat cuvinte de felicitare și admirație, subliniind totodată importanța valorificării potențialului antreprenorilor debudanți, acordarea susținerii necesare în aplicarea proiectelor, fapt ce poate contribui substanțial în dezvoltarea economică a raionului.

Dumnealui a apreciat curajul și ideile inovative puse în practică cu atîta grijă de către Parascovia Zubatii.

Dna Parascovia Zubatii, recunoaște că nu i-a fost ușor să implementeze în practică acest vis, însă toate obstacolele întîmpinate nu fac decît să întărească dorința arzătoare de a crea cele mai delicioase și deosebite produse.

5234