Media, Noutăți

15 februarie- Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan

Dimineața de 15 februarie a fost dedicată memoriei Eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel, bravii bărbați care au participat la acel crâncen conflict din perioada 1979-1989, au fost întâmpinați de sunetele fanfarei raionale. Azi, ei au fost copleșiți de un contrast emoțional, fiind fericiți deoarece la fel ca și cu 33 ani în urmă au venit în fața concetățenilor ca eroi, exemplu de curaj și demnitate. Totuși, pe chipurile lor putea fi citită și tristețea, căci amintirile despre camarazii ce s-au jertfit viața și luptele care au fost purtate acolo în Țara Munților, nu pot dispărea din sufletul și rațiunea lor.

Alături de veterani, la Miting, au participat reprezentanții conducerii raionului, dl Grigore Corcodel, Președintele raionului, dl Iulian Erimei și dl Tudor Tutunaru, vicepreședinții raionului, primari ai localităților, funcționari publici, conducătorii serviciilor desconcentrate, consilieri raionali.

Mesaje de recunoștință și mulțumiri pentru sacrificiu, au fost aduse de dl Grigore Corcodel, președintele raionului Sîngerei, dl Arcadie Covaliov, primarul or. Sîngerei, dl Dumitru Scoropat, președintele Asociației Teritoriale a veteranilor conflictului armat din Afganistan.

Astfel, prin  Mitingul consacrat victimelor conflictului armat din Afganistan, se urmărește perpetuarea celor mai sacre valori ale unui popor, precum pacea, credința și libertatea. Iar, slujba de pomenire a celor căzuți pe câmpul de luptă, săvârșită de Blagocinul raionului, Maxim Guzun, a nuanțat sacrificiul luptătorilor.

Menționăm că în conformitate cu Dispoziția Președintelui raionului nr. 16 din 14 februarie 2022, au fost decernați cu Diploma de gradul I a Consiliului raional, 10 participanți ai războiului din Afganistan: Vasile Cucoș, Anatolie Podvîsoțchi, Fiodor Decusară, Vasile Grosu, Vitalie Ivaschiv, Victor Pînzari, Leonid Tabarcea, Mihail Secrieru, Vasile Popa, Constantin Mîndrilă.

După depunerea de flori la Complexul Memorial „Pietate”, veteranii și edilii locali au continuat evenimentul la masa de pomenire a celor care deja nu mai sunt.

Prin timp, înțelegem că năzuința ostașilor neclintită, neînfricarea și forța sunt un exemplu demn de a sluji poporul. Exprimăm speranța că data comemorării celor căzuți, va reaminti an de an, cît de importantă este menținerea păcii și armoniei în țara noastră.