Recent, președintele raionului Sîngerei, dl Grigore Corcodel și dl Oleg Cernei, consilier raional, au întreprins o vizită la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgență al MAI din or.Chișinău, unde s-au întîlnit cu dl Alexandru Oprea, șef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență al MAI.
Dumnealor, au discutat despre deschiderea în raionul Sîngerei a unui post teritorial de pompieri și salvatori.
Ulterior, la 19 aprilie, a fost organizată o întîlnire în comuna Pepeni din r. Sîngerei, cu membrii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență al MAI, maior al serviciului intern, dl Alexandru Susarenco și șeful Direcției Regionale Cordoonare și Dirijare al serviciului intern, dl Vitalie Rușică, la care a participat și primarul com. Pepeni, dl Oleg Rotaru și șeful Secției Situații Excepționale, dl Sergiu Mihaliuc.
În cadrul acesteia, a fost identificat edificiului pentru amplasarea postului de pompieri și salvatori, ce va presta servicii de intervenție în cazuri de incendii.
Membrii IGSU al MAI, au anunțat că vor oferi o autospecială de intervenții iar angajații posturile vor fi instruiți.