Noutăți

90 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru

Grigore Vieru – poet al sufletului românesc, militant pentru limba română și simbol al renașterii naționale – ar fi împlinit astăzi 90 de ani. Născut la 14 februarie 1935, în satul Pererîta, județul Hotin, într-o familie de plugari, și-a dedicat întreaga viață cuvântului scris, păstrării valorilor naționale și promovării identității românești.

Încă din copilărie, Grigore Vieru a fost marcat de dragostea pentru carte, învățând să prețuiască limba și cultura strămoșească. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, apoi a urmat studiile liceale la Lipcani. În 1958, a absolvit Facultatea de Filologie și Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău.

Debutul său literar a avut loc în 1957, când, fiind încă student, a publicat placheta de versuri pentru copii Alarma. Aceasta a fost apreciată de critica literară și a marcat începutul unei cariere remarcabile în literatura pentru copii, consolidată ulterior prin volumul Albinuța, una dintre cele mai iubite cărți pentru preșcolari din spațiul românesc .

În 1968, publică volumul Numele tău, cu o prefață semnată de marele scriitor Ion Druță. Acest volum a fost considerat una dintre cele mai originale apariții poetice ale vremii, incluzând poezii dedicate unor mari personalități culturale, precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Constantin Brâncuși. În această perioadă, Vieru devine tot mai angajat în apărarea limbii și identității românești, fiind unul dintre primii scriitori din Basarabia care a avut curajul să promoveze valorile naționale.

În 1973, poetul a trecut pentru prima oară Prutul, în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Cu această ocazie, a vizitat mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița și Dragomirna, întorcându-se la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu, avea să mărturisească:
„Dacă visul unora era să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru devine una dintre vocile centrale ale Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Poezia și cântecele scrise pe versurile sale devin adevărate imnuri ale renașterii naționale . A fost un promotor fervent al revenirii la alfabetul latin și al declarării limbii române ca limbă oficială.

În 1988, primește cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii – Diploma de Onoare Andersen, recunoaștere a valorii inestimabile a scrierilor sale.

De-a lungul carierei, Grigore Vieru a publicat numeroase volume care au marcat literatura română, printre care Taina care mă apărăRădăcina de focFiindcă iubescStrigat-am către tine și Acum și în veac. Poeziile sale, pline de sensibilitate, dragoste de mamă, patriotism și dor de țară, au fost transformate în cântece de artiști renumiți, rămânând vii în memoria colectivă.

Pe 16 ianuarie 2009, poetul a fost grav rănit într-un accident rutier și, două zile mai târziu, pe 18 ianuarie, s-a stins din viață la Spitalul de Urgență din Chișinău. Plecarea sa a lăsat un gol imens în ultura română, dar moștenirea sa literară și idealurile pentru care a luptat rămân un far călăuzitor pentru generațiile viitoare .

Astăzi, la 90 de ani de la nașterea sa, Consiliul Raional Sîngerei îi aduce un omagiu poetului care a transformat versul în simbol al identității și unității naționale. Să-i cinstim memoria recitindu-i poeziile și ducând mai departe valorile pentru care a luptat!

Sursă https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru