Anunțuri, Consultări publice

Anunț

Privind participarea la dezbatere publică

ANUNȚUL PUBLIC

privind consultarea documentației privind evaluarea impactului asupra mediului și participarea la dezbaterea publică.

Agenția de Mediu, informează, că în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului stabilită în Legea nr. 86 din 29.05.2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, la data de 15.09.2026, a fost depusă documentația/raportul privind evaluarea impactului asupra mediului „Construcția gazoductului de presiune înaltă Grigorăuca – Copăceni – Prepelița, r-nul Sîngerei”.

Astfel, în conformitate cu art. 3, alin (4), și art. 52 al Legii nr. 86/2014, și în vederea garantării și respectării principiului transparenței și accesibilității informației publice, a actelor emise de către autoritățile administrației publice, Agenția de Mediu, ANUNȚĂ PUBLICUL INTERESAT despre posibilitatea consultării cu conținutul documentației privind evaluarea impactului asupra mediului, necesară pentru obținerea acordului de mediu, pentru amplasarea proiectului pe teritoriul administrativ al localităților Grigorăuca, Copăceni, Prepelița, Mihailovca, r-nul Sîngerei.

Informația privind potențialul impact asupra mediului al proiectului integrată în documentația/raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, poate fi consultată în zilele lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orelor 7.30-16.00, în
perioada 16.09.2026-27.09.2026 pe suport de hârtie la următoarele adrese şi pagini web oficiale:

  • sediul Agenției de Mediu, str. Albișoara, 38, mun. Chișinău –
    https://am.gov.md/ro/anunturi-0
  • sediul Consiliului raional Sîngerei, e_mail: consiliul.raional-singerei@apl.gov.md
  • sediul Primăriei Grigorăuca, r-nul Sîngerei, e_mail:
    primaria.grigorauca@apl.gov.md
  • sediul Primăriei Copăceni, r-nul Sîngerei, e_mail:
    primariacopaceni@gmail.com
  • sediul primăriei Prepelița, r-nul Sîngerei, e_mail:
    primaria.prepelita@apl.gov.md

Dezbaterea publică asupra documentației privind evaluarea impactului asupra mediului va avea loc la sediul Consiliului raional Sîngerei la data de 23.09.2026, ora 11:00.

Publicul interesat poate înainta, în formă scrisă, comentarii/observații justificate şi relevante cu privire la conținutul documentației privind evaluarea impactului asupra mediului, în termen de 15-20 zile din data publicării prezentului anunț, sau le poate înainta în formă verbală în ziua desfășurării dezbaterii publice.

Comentariile se pot depune direct la sediu sau transmise în adresainiţiatorului (Consiliul raional Sîngerei), cât şi Agenției de Mediu. Comentariile pot fi depuse direct la sediu sau transmise prin poștă la adresa inițiatorului, administrației publice locale sau autorității competente pentru protecția mediului care este responsabilă de coordonarea procedurii de evaluare a impactului activității planificate/proiectului asupra mediului.

Comentariile pot fi transmise și la următoarele adrese electronice:
am@am.gov.md; www.ecoexpert.md.