Anunțuri

A început perioada de depunere a actelor în Serviciul Civil

În conformitate cu prevederile Legii nr. 156/2007 privind organizarea serviciului civil (de alternativă) și în urma emiterii Dispoziției nr. 6 din 25 ianuarie 2024 de către Centrul Serviciului Civil, cetățenii raionului Sîngerei, care au atins vârsta de 18 ani și doresc să îndeplinească serviciul civil (de alternativă) pot depune, începând de astăzi, cereri de înscriere în Serviciul Civil.

Vă informăm că Serviciul Civil este un serviciu de stat, cu caracter social util și benevol, oferind o alternativă pentru cetățenii Republicii Moldova care, din diverse motive precum convingeri religioase, familiale, orientare pacifistă, valori etice sau morale, și altele asemenea, nu pot îndeplini serviciul militar în termen.

Durata serviciului civil este stabilită la 12 luni, iar pentru persoanele cu studii superioare, aceasta se reduce la 6 luni.

Cererile motivate (justificate) pot fi depuse la Reprezentantul Serviciului Civil al raionului Sîngerei, aflat în sediul Consiliului raional Sîngerei, situat la adresa str. Independenței 111, etajul II, biroul 215. Acesta va gestiona procesul de primire a cererilor și va acorda asistență în clarificarea procedurilor aferente.