Noutăți

Atelier anti-dezinformare organizat la Consiliul raional Sîngerei

Având în vedere riscurile tot mai mari ale dezinformării, Consiliul raional Sîngerei a găzduit, astăzi, un atelier cu tematica „Dezinformarea în bază de gen”. Atelierul a reunit edilii locali și funcționarii publici din raion pentru a discuta această problemă și a identifica soluții de combatere a acesteia.
Evenimentul a fost moderat de Lilia Zaharia, expertă în domeniul dezinformării, și a debutat cu un discurs din partea vicepreședintelui raionului, Ivan Cebotari. În alocuțiunea sa, domnul Cebotari a subliniat gravitatea problemei dezinformării, accentuând impactul negativ al acesteia asupra societății și necesitatea consolidării eforturilor de combatere a fenomenului.
Scopul principal al atelierului a fost de a crește gradul de conștientizare cu privire la riscurile dezinformării bazate pe gen și la modalitățile de identificare și combatere a acesteia. Participanții au avut ocazia să discute despre tipurile comune de dezinformare, strategiile de identificare a informațiilor false, precum și despre instrumentele și resursele disponibile pentru a contracara dezinformarea.