Astăzi, în incinta IP „Incubatorul de Afaceri Sîngerei” s-a desfășurat ședința solemnă a concursului raional ,,Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii anul 2020”. Concursul a avut în sinea sa scopul de a scoate în evidență și de a pune valoare pe istoriile de succes și rezultatele remarcabile din anul 2020 ale antreprenorilor din raionul Sîngerei. În acest context au fost menționați indicatorii financiar-economici a Comisiei instituite prin Dispoziția Președintelui raionului nr.39 din 31.03.2021 ”Cu privire la instituirea Comisiei pentru organizarea și desfășurarea Concursului raional Cel mai bun antreprenor al anului 2020 din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”.
La întrunire au participat reprezentanții Consiliului Raional Sîngerei în persoana dlui Președinte Grigore CORCODEL, Vicepreședinte Iulian ERIMEI și Șefa Direcției Economie și Atragerea Investițiilor, dna Lilia Cucoș, aceasta fiind desfășurată în conformitate cu toate normele impuse de CNESP.
În cadrul ședinței solemne de premieră a Concursului raional ,,Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii anul 2020”, au fost înmânate diplome de onoare pentru antreprenorii selectați ca urmare, organizat de Consiliul raional Sîngerei prin Direcția Economie și Atragerea Investițiilor.
Cu diplome de onoare au fost nominalizați următorii agenți economici:
La categoria
Cel mai bun antreprenor în sfera de producție:
Locul II – SRL “DESSERT-ART” Conducător Condorache Iulia
Locul I – SC ’’PLASTAL’’ SRL Conducător Zastavnețchi Iosif
La categoria
Cel mai bun antreprenor în sfera comerțului:
Locul II – ÎI „IURCU ANA” Conducător Iurcu Ana
Locul I – ÎI „MARIANA CHIȚAN” Conducător Chițan Victor
Locul I – SRL ,,GELIBERT’’ Conducător Bejenari Vasile
La categoria
Cel mai bun antreprenor în sfera prestări servicii
Locul II – SRL „FLOWERS – SHOP „ Conducător Puha Valdislav
Locul I – SRL „DACRONIX – GRUP” Conducător Ivanenco Veaceslav
La categoria
Cel mai bun antreprenor Femeie
Locul II – SRL „SPERANȚA – BRÎNZILĂ” Conducător Brînzilă Maria
Locul I – ÎI „IURCU ANA” Conducător Iurcu Ana
Diploma de excelență, La categoria
Cel mai bun antreprenor exportator:
SRL ,,GELIBERT’’ Conducător Bejenari Vasile
Pentru competențe antreprenoriale și aportul personal la dezvoltarea socio-economică a raionului cu diplome de mențiune au fost decernate:
SRL “STUDYING LANGUAGES”, Administrator Rotari Veronica;
SRI “GARBUZ-FAMILY” , administrator, Garbuz Svetlana;
SRL ”VREMBEANWALL” administrator Vremes Mihail;
SRL “Idei de Lux”, administrator Cibotaru Natalia;
“Meşteri Populari” soții Oleinic Alexandra și Artur;
SRL “SIGUR CA DA”, administrator Rotari Inga.
Direcția Economie și Atragerea Investițiilor