Funcții vacante

Consiliul raional, ANUNȚĂ

  • Concurs  pentru ocuparea funcţiei publice vacante de:

Specialist principal, Direcția Economie, Atragerea Investițiilor și Eficiență Energetică

  Cerinţe specifice minime:

  1 an  de experienţă profesională în domeniu;

– abilităţi de utilizare a computerului (Microsoft Office Word, Excel,  Power Point);

– studii superioare, de licență sau echivalente absolvite în domeniul economiei, juridic, business și administrare, administrarea afacerii, management financiar.

 

  1. Condiţiile de bază pentru a candida la funcţia respectivă:
  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
  • este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  • în ultimii 5 ani, nu a fost destituit dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
  • nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate. 

 

  1. Scopul și sarcinile de bază ale funcției respective:

Dezvoltarea capacității administrației publice raionale și locale în ce privește dezvoltarea regională.

Sarcinile de Bază:

  1. Participarea la elaborarea şi implementarea strategiilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.
  2. Elaborarea de sine stătător în comun cu alte subdiviziuni a propunerilor de atragere a investiţiilor (proiecte).
  3. Acordarea asistenţei tehnice, comunităţilor în implementarea proiectelor şi elaborarea mecanismului de asigurare a durabilităţii lor.
  4. Acordarea susţinerii metodologice, informaţionale, consultative, prin diferite seminare de instruire a autorităţilor publice locale şi ONG-urilor în vederea atragerii investiţiilor.
  5. Atrage investiţii şi contribuie la valorificarea lor prin colectarea resurselor financiare din exterior, scrierea de proiect, negocieri purtate cu diferiţi donatori, identificarea resurselor locale pentru dezvoltarea durabilităţii.
  6. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei, prezintă Comisiei de concurs, începînd cu data de 11.08.2023 până la data de 01.09.2023 (inclusiv), următoarele documente:
  • formularul de participare (Anexa din Anexa nr.1 la HG nr. 201 din 11 martie 2009);
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
  • documente ce atestă experiența profesională (copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative);
  • cazierul judiciar;
  • certificatul medical.
  • documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar.

 

Notă: Certificatul medical, cazierul judiciar și documentele ce atestă experiența profesională sau, după caz, prestarea voluntariatului pot fi înlocuite cu declarații pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

 

  1. Bibliografie:

           Acte normative în domeniul serviciul public

  • Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25/ 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale ;
  • Legea nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decisional ;
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.201 din 11.03.2009 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;

Acte normative în domeniul administraţiei publice locale

1.      Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală;

2.       Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă;

 Acte normative în domeniul de specialitate:

  1. Hotărârea Guvernului nr. 127/2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
  2. Hotărârea Guvernului Nr. 172/2022 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea  Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale
  3. Hotărârea Guvernului Nr. 152/2022 сu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locale
  4. Hotărârea Guvernului Nr. 40/2022 cu privire la aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028
  5. Hotărârea Guvernului nr. 386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice.

Copiile documentelor prezentate  pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.

            Concursul va avea loc în cadrul Consiliului raional şi va include în mod obligatoriu proba scrisă şi interviul.

Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sîngerei, str. Independenţei, 111, bir. 205 (Secția Juridiă și Resurse Umane)         

Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sîngerei, str. Independenţei, 111, bir. 205 (Secția Juridiă și Resurse Umane)         

 

Informaţii suplimentare la tel. 067455733. E-mail: serviculjuridic@gmail.com