📌În această dimineață, veteranii de război s-au întrunit astăzi în ședință de lucru pentru examinarea Proiectului de Lege nr.194/2024 “Cu privire la veteranii de război”, cu conducerea raionului, în persoana vicepreședintelui Ivan Cebotari, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Boris Marcoci, Președintele Subdiviziunii Teritoriale Sîngerei a Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului Pentru Independența Republicii Moldova, Octavian Banaru cât și edili locali.
👉În debut, Ivan Cebotari vicepreședintele raionului a salutat audiența și a oferit cuvîntul domnului Boris Marcoci, deputat în parlamentul Republicii Moldova, care a relatat celor prezenți despre conținutul Proiectului de Lege nr.194/2024 “Cu privire la veteranii de război”.
↘ Ulterior, Subdiviziunea Teritorială Sîngerei a Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului Pentru Independența Republicii Moldova a intervenit cu propuneri de a se efectua amendamente în cadrul proiectului de lege.
📣Ținem să menționăm că, scopul proiectului de lege definește statutul veteranilor de război și prezintă categoriile veteranilor de război. De asemenea, este reglementat rolul asociațiilor de veteranilor de război în valorificarea garanțiilor și intereselor veteranilor de război.