Media, Noutăți

Dotarea Spitalului raional Sîngerei cu un burghiu traumatologic ortopedic

După 2 ani de zile, astăzi, Spitalul raional Sîngerei, a fost dotat cu un burghiu traumatologic ortopedic NM 100.

În acest sens, conducerea raionului, s-a deplasat la instituția medicală pentru a recepționa alături de medici, aparatajul de ultimă generație.
Dl Ion Galus, medic traumatolog, IMSP Spitalul raional, a evidențiat importanța primordială a acestuia pentru executarea intervențiilor chirurgicale ortopedice/traumatologice în mediu steril, multifuncțional.
Președintele raionului, dl Grigore Corcodel, a reiterat că dotarea cu echipament medical a instituțiilor medicale din raionul Sîngerei, contribuie nemijlocit pentru intervenții prompte, or, unul din principalele obiective ale actualei conduceri, este de a asigura servicii medicale de calitate pentru toți locuitorii raionului.
Reiterăm că achiziționarea burghiului trumatologic ortopedic a fost posibilă grație contribuției Consiliului raional Sîngerei, costul acestuia fiind de peste 95 mii lei.