Noutăți

Educația prin sport formează oameni puternici și uniți

Seminarul metodologic-sportiv de la Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” a promovat educația prin mișcare, spiritul de echipă și valorile sportive în rândul elevilor și profesorilor din raion. 

Promovarea valorilor sportive, a spiritului de echipă și a unei educații bazate pe mișcare s-a aflat în centrul Seminarului metodologic-sportiv cu tema „Sportul – parte integrantă a educației: practici și provocări”, desfășurat la Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” din orașul Sîngerei. Evenimentul a fost organizat de Direcția Educație Sîngerei, în parteneriat cu Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” și Consiliului Raional Sîngerei, reunind cadre didactice, directori de instituții de învățământ, antrenori, specialiști în educație fizică și sport, precum și elevi ai instituțiilor de învățământ din raion.

Scopul activității a fost de a promova importanța sportului în procesul educațional, de a consolida colaborarea între instituțiile școlare și cele sportive, dar și de a încuraja schimbul de bune practici în domeniul educației fizice. Atmosfera evenimentului a fost una activă și constructivă, iar dialogul dintre profesioniștii din domeniu a scos în evidență faptul că sportul este o componentă indispensabilă în formarea caracterului și a personalității elevilor.

Agenda seminarului a inclus activități variate, atât teoretice cât și practice: lecții demonstrative la probele judo, handbal și haltere, desfășurate de elevii și antrenorii școlii sportive, care au ilustrat disciplina, respectul și spiritul competitiv al tinerilor sportivi. De asemenea, a fost organizată masa rotundă „Sportul – parte integrantă a educației: practici și provocări”, unde participanții au discutat despre provocările actuale ale educației fizice, despre metodele moderne de instruire și despre importanța activităților extracurriculare în dezvoltarea elevilor.

Invitatul special al seminarului, Octavian Țîcu – istoric, politician și fost sportiv de performanță – a susținut o prelegere remarcabilă intitulată „Efim Josanu and the Moldovan Olympic Movement: A History of Transition from the Soviet Union to Independence”. În cadrul acesteia, el a prezentat parcursul istoric al mișcării olimpice moldovenești, rolul lui Efim Josanu în afirmarea sportului național și modul în care performanțele sportive au contribuit la consolidarea identității Republicii Moldova pe plan internațional.
Discursul a captivat publicul prin îmbinarea dintre istorie, experiență personală și reflecții asupra valorilor olimpice.

În cadrul evenimentului, Președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarian, a adresat un mesaj de mulțumire organizatorilor și participanților, subliniind importanța investițiilor în domeniul sportului și al educației:
„Sportul reprezintă un pilon esențial în procesul educațional, în formarea tinerilor și în dezvoltarea comunităților noastre. Prin sport, nu doar construim performanță, ci și caractere. Consiliul Raional Sîngerei va continua să sprijine inițiativele locale, proiectele sportive și modernizarea infrastructurii, oferind copiilor și tinerilor șansa de a face mișcare în condiții moderne și sigure.”

Președintele a menționat, totodată, că în ultimii ani sportul local a beneficiat de o atenție tot mai mare, prin susținerea proiectelor de reabilitare a terenurilor sportive și prin dezvoltarea programelor destinate promovării mișcării în rândul tinerilor.

În continuarea seminarului, profesorul universitar Panfil Sava, șef al Departamentului Formare Profesională Continuă al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, a vorbit despre importanța perfecționării continue a cadrelor didactice și despre rolul educației fizice în dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale elevilor.
De asemenea, au fost prezentate recomandări metodologice privind integrarea sportului în activitățile educaționale, accentuându-se faptul că mișcarea contribuie nu doar la sănătatea fizică, ci și la dezvoltarea psihologică, emoțională și morală a tinerilor.

Seminarul s-a încheiat într-o atmosferă energică și optimistă, prin flashmobul „Mișcarea unește”, simbolizând unitatea și dinamismul comunității sportive locale.

Consiliul Raional Sîngerei își reafirmă angajamentul de a promova sportul, educația și parteneriatele care inspiră, motivează și formează oameni puternici și responsabili – modele pentru întreaga societate.