Noutăți

Eminescu omagiat la Sîngerei

📣A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, la 15 ianuarie, să marcăm Ziua Națională a Culturii, o sărbătoare care ne conectează, ne învață și ne îmbogățește, devenind și o dată semnificativă pentru celebrarea marelui poet Mihai Eminescu.
👉Conducerea raionului, reprezentată de vicepreședinții Ivan Cebotari și Vera Serbușca, împreună cu deputatul în Parlamentul RM, Gheorghe Ichim, consulul General al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, edilii locali, consilierii raionali, șefii subdiviziunilor Consiliului raional, funcționari din cadrul entității și Primăria orașului Sîngerei, profesori și elevi, au adus omagii Marelui Poet depunând florile recunoștinței la bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în scuarul Liceului ce-i poartă numele.Elevii instituției de învățământ au pregătit un moment unic, recitând din creația Eminesciană și fiind apreciați de către directorul instituției, Nicolae Melinte.
👉Ulterior, demnitarii s-au deplasat spre Casa raională de Cultură „Nicolae Iorga”, participând la „Gala Laureaților din Domeniul Culturii – 2023”, festivitate organizată de Secția Cultură și moderată cu mare iscusință de Valeriu și Anastasia Rusu.
📣În cadrul festivității „Gala laureaților din Cultură – 2023”, demnitarii au înmânat cincizeci de distincții persoanelor din instituțiile sîngereiene care au promovat cultura și au valorizat patrimoniul istoric și cultural al raionului Sîngerei.
🤩Un moment special a fost decernarea de către Nicolae Glib a Diplomei de Gratitudine șefului Secției Cultură, Valeriu Rusu, în semn de apreciere.