Noutăți

Grigore Baștan, simbol al curajului, omagiat la Coșcodeni

🪖 Generalul care a scris istorie cu parașuta – așa a fost comemorat Grigore Baștan, primul general parașutist al României, originar din comuna Coșcodeni, în cadrul evenimentului „Aripi de Eroi însoțiți sub Tricolor”, desfășurat în dimineața zilei de 23 mai și organizat de Fundația care îi poartă numele.

🇲🇩 La eveniment au participat Președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarian, primari, consilieri, funcționari, elevi și localnici, alături de numeroși oaspeți din România – semn al respectului și legăturilor strânse dintre comunități.

🪂 Ceremonia a început cu un salt impresionant al parașutiștilor Detașamentului „Fulger”, urmat de depunerea de flori la placa memorială.

În mesajul său, Președintele raionului Sîngerei Cristian Cainarian a declarat: „Cinstirea Generalului Grigore Baștan înseamnă cinstirea istoriei și valorilor naționale care ne unesc și ne definesc.”

✨ Cunoscut pentru saltul său de la 10.000 de metri și pentru inventarea parașutelor BG7M și BG3M, Generalul Baștan a lăsat în urmă o moștenire de curaj și profesionalism în slujba patriei.

🎶 În continuarea evenimentului, participanții s-au deplasat la Instituția Publică Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, unde a avut loc o manifestare festivă cu momente artistice dedicate memoriei generalului și valorilor patriotice.

Consiliul raional Sîngerei mulțumește tuturor celor implicați în organizare și reafirmă angajamentul de a păstra vie memoria eroilor adevărați.