Noutăți

Împreună construim un viitor mai bun la Sîngerei

Integrarea și adaptarea cetățenilor în comunitate sunt fundamentale pentru coeziunea socială și dezvoltarea sustenabilă a societății noastre.

În această lumină, Incubatorul de Afaceri Sîngerei a găzduit, la data de 06.08.2024, un eveniment organizat de programul „R.I.S.E. Ukraine: Integrated Response for Emergency Support in Ukraine”
La această întâlnire au fost prezenți cetățeni din raionul Sîngerei, refugiați din Ucraina, cât și reprezentanți ai autorităților locale, ceea ce a oferit o oportunitate valoroasă pentru schimbul de idei și perspective.
Vicepreședinta Consiliului Raional Sîngerei, doamna Vera Serbușca, a subliniat importanța acestor inițiative pentru integrarea și sprijinul economic al cetățenilor. „Consiliul Raional Sîngerei susține cu tărie astfel de inițiative și se angajează să ofere tot suportul necesar pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării comunității noastre,” a declarat doamna Serbușca.
Evenimentul a fost împărțit în două compartimente: unul concentrat pe dezvoltarea abilităților psihologice necesare pentru atingerea obiectivelor personale și profesionale, și altul dedicat sprijinului economic al femeilor, inclusiv accesarea de finanțare și promovarea egalității de gen.