Lucrările de construcție a rețelelor magistrale de alimentare cu apă pentru mai multe localități din raionul Sîngerei urmează să fie demarate în perioada următoare, marcând o etapă importantă în dezvoltarea infrastructurii publice la nivel local.
În acest context, la Consiliul Raional Sîngerei a avut loc ședința de inițiere a lucrărilor, cu participarea tuturor actorilor implicați în implementarea proiectului.
În prima parte a întrunirii, conducerea raionului, împreună cu primarii localităților beneficiare, au discutat cu proiectantul aspecte tehnice și organizatorice privind inițierea lucrărilor. Au fost abordate subiecte ce țin de traseele rețelelor, coordonarea în teritoriu, precum și etapele premergătoare începerii execuției.
În cea de-a doua etapă a discuțiilor, la ședință s-au alăturat reprezentanții investitorului – ADR Nord, ai executorului lucrărilor și ai dirigintelui de șantier. În acest cadru extins au fost analizate în detaliu graficul de execuție a lucrărilor, responsabilitățile fiecărei părți implicate, precum și mecanismele de coordonare și monitorizare a procesului de implementare.
Obiectul, în valoare de peste 49 milioane lei, prevede construcția a circa 46 km de rețele magistrale de alimentare cu apă, cu scopul de a asigura accesul la apă potabilă de calitate pentru aproximativ 12 mii de locuitori din localitățile: Vrănești, Brejeni, Ciuciueni, Iezărenii Vechi, Chișcăreni, Slobozia-Chișcăreni, Flămânzeni, Dumbrăvița, Bocancea-Schit și Valea lui Vlad.
Implementarea acestui proiect va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de trai, protejarea sănătății populației și dezvoltarea economică a comunităților vizate, oferind totodată premise pentru extinderea serviciilor de alimentare cu apă și în alte localități din regiune.
Consiliul Raional Sîngerei, în parteneriat cu instituțiile implicate, va monitoriza îndeaproape desfășurarea lucrărilor, asigurând respectarea termenelor și standardelor de calitate stabilite.