Noutăți

In memoriam Eugen Doga (1937–2025)

Consiliul raional Sîngerei își exprimă profunda tristețe față de trecerea în eternitate a compozitorului Eugen Doga – un titan al artei muzicale, a cărui operă a atins inimile a milioane de oameni din întreaga lume.

Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, Maestrul Doga și-a urmat destinul prin muzică, studiind la cele mai importante instituții de profil din Chișinău și devenind unul dintre cei mai apreciați creatori de muzică din spațiul românesc și internațional. A semnat coloana sonoră a peste 200 de filme, a compus valsuri care au devenit legendare și a fost distins cu cele mai înalte titluri și onoruri din Republica Moldova, România și din alte țări.

Muzica lui Eugen Doga va continua să vibreze în sufletul nostru, ca o mărturie a frumuseții și profunzimii spiritului uman.

Transmitem condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în lumină și armonie veșnică. 🕊️