Întrunirea membrilor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) pe tema depistării unui unui caz de pestă porcină.
În data de 23 iulie, membrii CSE s-au întrunit pentru a discuta și a aborda situația gravă cauzată de depistarea unui caz de pestă porcină în extravilanul orașului Sîngerei. În cadrul acestei ședințe, s-au analizat măsurile de intervenție necesare și s-a elaborat un plan de acțiuni pentru a combate răspândirea bolii și a proteja sănătatea animalelor și a comunității.
În urma dezbaterilor, membrii CSE au aprobat, prin vot unanim, măsurile și acțiunile propuse.
„În fața acestei situații critice, este esențial să acționăm rapid și coordonat pentru a proteja atât animalele, cât și comunitatea noastră. Aprobarea acestor măsuri este un pas important în combaterea pestei porcine și asigurarea sănătății publice,” a declarat președintele CSE, domnul Ivan Cebotari.
Comisia pentru Situații Excepționale va continua să monitorizeze evoluția situației și să ia măsuri suplimentare dacă va fi necesar.


