În urma ploilor torențiale din noaptea de 11 spre 12 iunie, comuna Pepeni a fost afectată, înregistrând deteriorări ale infrastructurii locale.
În cest context, Comisia Situații Excepționale a raionul Sîngerei s-a întrunit de urgență pentru a evalua situația și a discuta despre măsurile necesare pentru remedierea problemelor.
Președintele raionului, dl Cristian CAINARIAN, a deschis ședința evidențiind necesitatea sa în contextul demersului referitor la situația excepțională din comuna Pepeni, generată de ploile torențiale.
În continuare, primarul comunei Pepeni, Oleg CERNEI, a informat membrii despre urmările precipitațiilor recente, acțiunile planificate și strategiile de intervenție în acest sens.
După o analiză atentă a situației și a datelor prezentate, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au adresat întrebări referitoare la punerea în aplicare a Planului de măsuri iar cu vot unanim acesta a fost aprobat.
Hotărârea nr. 4 a Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale din 13.06.2024
