Mesaje de felicitare

Mesaj de felicitare cu prilejul Primului Sunet

1 septembrie – ziua cînd marcăm începutul unei noi călătorii în lumea cunoașterii, iar emoțiile și entuziasmul care ne însoțesc sunt cu adevărat remarcabile.

   Școala nu este doar o clădire, ci un loc în care toți suntem uniți într-o destinație comună: să învățăm, să ne dezvoltăm și să creștem împreună. Cu responsabilitate și implicare, fiecare școală din raionul Sîngerei poate deveni un loc sigur în care să se construiască destine frumoase.
    Dragi elevi, voi sunteți viitorul și speranța acestei țări. În drumul deosebit spre cunoaștere, adăugați în bagajul vostru de experiențe valoarea perseverenței, iubirii pentru frumos și încrederea că sunteți cei care pot schimba lumea în bine. Fiecare clipă petrecută la școală să fie prilej de descoperire, iar învățăturile dascălilor voștri să vă călăuzească mereu pe drumul succesului.
   Stimați dascăli, sunteți inimoși călăuzitori ai acestor minți curioase și deschise spre cunoaștere. Prin dăruirea Dumneavoastră, transmiteți nu doar cunoștințe academice, ci și înțelepciune, lumină, cultură, valori. Vă mulțumim pentru devotament, răbdare și pentru că sunteți modele de urmat pentru elevi. În această misiune nobilă, Vă dorim inspirație neîncetată și multă răbdare.
    Stimați părinți, sunteți primii însoțitori ai copiilor în această călătorie educațională. Felicitări pentru copiii minunați pe care îi aveți. Sprijinul Dumneavoastră este primordial în această perioadă importantă din viața lor. Implicați-vă în viața școlii, fiți parteneri activi în educația copiilor și creați împreună o legătură strânsă cu dascălii lor.
     Cu respect și admirație pentru întreaga comunitate educațională, ne dorim ca acest nou an școlar să fie unul de succes și de bucurii. Împreună, suntem responsabili pentru a crea un mediu în care fiecare copil să se simtă valoros și susținut. Să ne unim eforturile pentru a construi un viitor strălucit, pentru a inspira minți și forma caractere.
Cu sinceritate și prețuire,
Iulian Erimei,
Vicepreședintele raionului Sîngerei