Funcții vacante

Prelungirea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist superior, Secția Juridică și Resurse Umane

Consiliul raional Sîngerei

         ANUNŢĂ:

Prelungirea Concursului  pentru ocuparea funcţiei publice vacante de:

 

Specialist superior, Secția Juridică și Resurse Umane

 Cerinţe specifice:

– 6 luni de experienţă profesională în domeniu;

– abilităţi de utilizare a computerului;

– studii: licențiat în drept

  1. Condiţiile de bază pentru a candida la funcţia respectivă:
  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
  • este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  • în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică pentru săvîrşirea unor abateri disciplinare sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
  • nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate. 

 

  1. Descrierea generică a funcției

– realizează sarcini de complexitate medie, interdependente, în domeniul implementării politicilor;

– aplică proceduri, metode şi tehnici profesionale adecvate domeniului de competenţă;

– manifestă abilităţi de soluţionare a problemelor operaţionale în domeniul de competenţă;

– după caz, necesită supervizare din partea superiorului

 

  1. Sarcinile de bază ale funcției respective:
  • Implimentarea legislației în vigoare cu privire la privatizarea patrimoniului public.
  • Acordarea asistenței informaționale și juridice cetățenilor din teritoriul raionului cu privire la procesul de privatizare.
  • Completarea și actualizarea Registrului electronic al subiecților declarării averii şi intereselor personale din cadrul Aparatului Președintelui raionului.
  • Participarea la procesul de întocmire a dosarelor administrative în cadrul secției.
  • Pregătirea materialelor ce ţin de activitatea subdiviziunii, pentru păstrare în arhiva raională.
  1. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei, prezintă Comisiei de concurs în decurs de  15 zile calendaristice, începând cu data de 16.06.2022 până la data de 30.06.2022 (inclusiv), următoarele documente:
  • formularul de participare (Anexa din Anexa nr.1 la HG nr. 201 din 11 martie 2009)
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
  • documente ce atestă experiența profesională (copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative);
  • cazierul judiciar;
  • certificatul medical;
  • documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar.
  1. Bibliografie
  • Acte normative în domeniul serviciul public
  • Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25/ 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale ;
  • Legea nr. 16 din 15.02.2008 „ Cu privire la conflictul de interese”
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.201 din 11.03.2009 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  • Acte normative în domeniul administraţiei publice locale
·         Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală;

·         Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă;

  • Acte normative în domeniul de specialitate:
  • Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
  • Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002;
  • Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local;

·         Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală;

·         Legea nr. 121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice;

·         Legea nr. 523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale;

·         Legea nr. 1324/1993  privatizării fondului de locuinţe;

  • Legea nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul decizional;
  • Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative;
  • Hotărîre de Guvern nr. 618/1993 pentru aprobarea regulilor de întocmire a documentelor organizatorice și de dispoziție și Instrucțiunii-tip cu privire la tinerea lucrărilor de secretariat în organele administrației publice centrale de specialitate și ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova

 

Copiile documentelor prezentate  pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.

            Concursul va avea loc în cadrul Consiliului raional şi va include în mod obligatoriu proba scrisă şi interviul.

Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sîngerei, str. Independenţei, 111, bir. 216 (Secția Juridică și Resurse Umane)

           

Informaţii suplimentare la tel. 0262 2-25-41. E-mail: serviculjuridic@gmail.com.

 

Șef, Secția Juridică și Resurse Umane                                                              _________________________

Teodor DONOS                                                                                                       15.06.2022