În era tehnologiilor moderne, digitalizarea și utilizarea eficientă a infrastructurii electronice devin esențiale pentru dezvoltarea comunităților noastre.
La 22.08.2024, în incinta Consiliului Raional Sîngerei, a avut loc un eveniment organizat de Agenția de Guvernare Electronică, având ca scop promovarea și utilizarea infrastructurii de guvernare electronică.
Președintele raionului, Cristian Cainarian, a salutat audiența și a subliniat în mesajul său: „Implementarea acestor soluții digitale nu este doar o modernizare necesară pentru administrația noastră, ci și un angajament față de cetățeni, pentru a le oferi servicii mai eficiente, rapide și transparente.”
În cadrul evenimentului, experții agenției au prezentat și explicat în detaliu principalele platforme și aplicații digitale destinate să eficientizeze activitatea administrației publice și să îmbunătățească accesul cetățenilor la serviciile publice.
Participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu platformele MPower, MCabinet, MSign, MPay, MDelivery, MConect, MLearn, aplicația EVO, platforma e-APL și Centrele Unificate de Prestări Servicii Publice, toate menite să simplifice și să digitalizeze procesele administrative.
Acest eveniment subliniază angajamentul Consiliului Raional Sîngerei de a promova inovația digitală și de a sprijini implementarea guvernării electronice la nivel local, contribuind astfel la modernizarea serviciilor publice și la îmbunătățirea relației dintre administrație și cetățeni