La data de 10 octombrie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Sîngerei, s-a desfășurat ședința ordinară a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a raionului, prezidată de Președintele raionului, Cristian Cainarian.
Agenda ședinței a inclus trei subiecte principale: starea edificiilor și a adăposturilor de protecție din raion, gradul de pregătire a instituțiilor de învățământ către noul an de studii și situația epidemiologică actuală.
Starea edificiilor și a adăposturilor de protecție din raionul Sîngerei
În urma raportului prezentat de șefa Serviciului Construcții și Drumuri, Minodora Simonov, s-a constatat că pe teritoriul raionului există 79 de edificii cu potențial de utilizare în caz de urgență, dintre care:
- 32 în orașul Sîngerei,
- 13 în orașul Biruința,
- 34 în localitățile rurale.
Majoritatea acestor edificii se află în gestiunea autorităților publice locale și a Direcției Gospodărie Comunală și Locuințe, iar o parte sunt administrate de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Infrastructurii și Ministerul Energeticii.
În prezent, doar trei dintre acestea — Inspectoratul de Poliție Sîngerei, SA „Red Nord” și Consum COOP – Vrănești — dispun de un grad parțial de pregătire pentru a fi utilizate ca adăposturi de protecție.
Comisia a salutat faptul că autoritățile locale mențin evidența actualizată a acestor edificii și a dispus consolidarea eforturilor pentru identificarea și amenajarea spațiilor ce pot fi adaptate în acest scop.
În acest context, s-a pus în sarcina domnului Janu Andrei crearea unei comisii speciale pentru evaluarea și actualizarea informațiilor privind edificiile și adăposturile de protecție din raionul Sîngerei, care pot fi utilizate în situații de urgență.
Noua comisie urmează să stabilească gradul real de pregătire a acestor spații și să elaboreze propuneri concrete de reabilitare și dotare minimă.
Pregătirea instituțiilor de învățământ pentru anul de studii 2025–2026
Raportul prezentat de șeful Direcției Educație, Nicolae Melinte, a evidențiat un nivel avansat de pregătire al instituțiilor de învățământ din raion pentru începutul noului an de studii.
Pe parcursul verii, în cele 34 de instituții preuniversitare au fost efectuate reparații curente în valoare de peste 980 mii lei și reparații capitale în 4 unități, cu o valoare de aproximativ 19,9 milioane lei.
Consiliul Raional Sîngerei a oferit sprijin financiar direct mai multor instituții, iar altele au beneficiat de proiecte investiționale finanțate prin programe naționale și internaționale — precum „Satul European”, „Tranziția prin Eficiență Energetică în Moldova” și „Școală Model”.
Pe lângă îmbunătățirile infrastructurale, instituțiile din raion:
- dispun integral de blocuri sanitare și cantine funcționale,
- sunt asigurate în proporție de 98% cu combustibil pentru sezonul rece,
- iar 9 instituții beneficiază deja de blocuri termoizolate.
Comisia a apreciat implicarea directorilor, a primarilor și a cadrelor didactice în procesul de pregătire și a recomandat continuarea modernizării infrastructurii, în special în ceea ce privește: reabilitarea acoperișurilor, instalarea filtrelor pentru apă potabilă, completarea dotărilor medicale și tehnologice, precum și înnoirea mobilierului din biblioteci și săli de clasă.
Potrivit concluziilor, instituțiile de învățământ din raionul Sîngerei sunt pregătite în proporție de peste 90% pentru anul de studii 2025–2026, iar procesul educațional se va desfășura în condiții sigure și moderne.
Situația epidemiologică și măsurile de profilaxie
În continuare, dl. Gheorghe Balea, medic principal al subdiviziunii Sîngerei a Centrului de Sănătate Publică Bălți, a prezentat informații privind evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei sezoniere.
Conform datelor, cazurile de infecții acute ale căilor respiratorii superioare sunt monitorizate săptămânal, iar la nivelul grupelor de vârstă situația se prezintă astfel:
- copii 0–17 ani – 72,1%;
- copii 3–6 ani – 23%;
- persoane peste 60 de ani – 15%.
Pentru sezonul rece, autoritățile sanitare pun accent pe profilaxia și informarea preventivă în instituțiile de învățământ și centrele medicale.
De asemenea, a fost anunțată distribuirea vaccinului antigripal, transmis instituțiilor din raion.
Rata de vaccinare pentru anul 2025 urmează a fi stabilită, însă pentru anii precedenți s-a înregistrat o rată de utilizare de 100% a dozelor primite, fapt ce confirmă buna colaborare dintre structurile medicale și comunitate.
