Dimineața de astăzi a debutat la Consiliul raional Sîngerei cu ședința operativă la care au participat șefii subdiviziunilor entității cît și reprezentanți ai serviciilor desconcentrate.
În debut, președintele interimar al raionului, Ivan Cebotari, a făcut o retrospectivă a evenimentelor desfășurate săptămîna trecută cît și a specificat despre ședința extraordinară a Consiliului raional care urmează să aibă loc la data de 19 ianuarie curent. Ulterior, dumnealui a oferit cuvîntul dnei Lilia Cucoș, șef Direcție Economie, Atragerea Investițiilor și Eficiență Energetică pentru a relata raportul privitor la implementarea strategiei de dezvoltare a raionului.
În acest context, Lilia Cucoș a prezentat nota informativă privind implementarea strategiei de dezvoltare socio-economică a raionului, anii 2021 – 2028 pentru toate domeniile, specificînd că unele obiective deja au fost implementate, pe cînd la altele sunt în proces de lucru. Astfel au fost finisate lucrările la apeducte importante, s-au cîștigat 16 proiecte privind iluminarea stradală în localitățile raionului, au fost gazificate insituții de învățămînt primar și timpuriu, s-au procurat utilaje medicale moderne de 4,5 mln. lei fiind reparate instituțiile medicale, au fost achiziționate instrumente muzicale, reparate și modernizate Case de Cultură, instalate panouri fotovoltaice pe acoperișul Spitalului raional, reparația și modernizarea gimnaziului din Flămînzeni, cu costul de 23,5 mln. lei cît și depuse o serie de proiecte care vor contribui la modernizarea raionului.
Pe parcurs cu informații din domeniul sănătății au intervenit Vasile Malcoci, director intrimar IMSP Spitalul raional și Eleonora Tartacovschi, șef Centrul de Sănătate Sîngerei, care au menționat despre creșterea cazurilor de gripă și infecții respiratorii cît și despre asigurarea cu vaccinile necesare.
Nicoale Găleanu, reprezentant ANSA, a informat despre înregistrarea unui caz suspect la rabie.
Tototdată, în cadrul ședinței de astăzi au mai fost raportate informații din domeniiile: Administrație Publică, tineret și sport, agricultură și cadastru, drumuri și gospodări comunală, cultură, asistență socială și protecție a familei, educație, finanțe, etc.