Noutăți

Ședința operativă din 25.03.2024

În această dimineață la Consiliul Raional Sîngerei s-a desfășurat ședința operativă, marcând începutul unei noi săptămâni de activitate și colaborare. Președintele raionului, Cristian Cainarian, a salutat participanții și a relatat evenimentele din săptămâna precedentă.

Astfel, a comunicat despre vizita la Ministerul Agriculturii, unde au fost puse în discuție prioritățile pentru raionul Sîngerei. S-a evidențiat necesitatea constituării unui grup de producători agricoli, având în vedere beneficiile semnificative pe care le poate aduce, începând de la achiziționarea de semințe până la combustibil. Producătorii s-au arătat deschiși către această idee, iar specialiștii urmează să comunice beneficiile acestei inițiative. Totodată, dumnealui a venit cu un apel către fiecare șef să-și revizuiască atribuțiile conform Regulamentului de activitate a entității și să urmărească succesul în îndeplinirea acestora. În altă ordine de idei, s-a menționat împlinirea vârstei de 100 de ani a unicului veteran de război din satul Grigorăuca, o persoană care a avut un aport semnificativ în lupta pentru Republica Moldova.

Rînd pe rînd, fiecare șef de direcție, secție și serviciu al entității au comunicat informații referitoare la executarea deciziilor, succeselor și proiectelor din diferite domenii precum agricultura, sănătatea, educația, cultura, administrație publică, tineret și sport, drumuri și gospodărie comunală, bussines și dezvoltarea antreprenoriatului, arhivă, economie, atragerea investițiilor și finanțe.

La fel au fost vociferate planurile și evenimente preconizate, cum ar fi exercițiile de mobilizare, sesiuni de instruire, spectacole culturale, acțiuni literare și începerea stagiunii teatrale.

În concluzie, ședința a fost un forum util pentru coordonarea și actualizarea activităților din diverse domenii în raionul Sîngerei, consolidând astfel eforturile pentru dezvoltarea comunității locale.