Emoție, talent și respect pentru valorile naționale au definit ediția 2026 a Festivalului-concurs „Două inimi gemene”, desfășurată la Casa de Cultură „Nicolae Iorga” din or. Sîngerei.
Tinerii interpreți au readus pe scenă cântecele nemuritoare din repertoriul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, oferind publicului momente de sensibilitate și trăire autentică.
Cei mai buni concurenți au fost premiați, iar aplauzele spectatorilor au confirmat că muzica ce poartă identitate și mesaj rămâne vie peste ani.
Consiliul raional Sîngerei va continua să susțină inițiativele culturale care promovează cultura națională și încurajează afirmarea tinerelor talente.