Noutăți

Sprijin oferit elevilor din Sîngerei prin grija Episcopiei de Bălți

Elevii din mai multe instituții de învățământ din or. Sîngerei au beneficiat de produse alimentare, în cadrul unei inițiative social-filantropice organizate de Episcopia de Bălți

Președintele raionului, Cristian Cainarian, a transmis un mesaj de apreciere pentru implicarea Episcopiei de Bălți, subliniind importanța solidarității și a susținerii reciproce în comunitate

Pachetele au fost oferite elevilor, din familii cu venituri modeste, contribuind la susținerea acestora

În cadrul vizitelor, au fost distribuite 19 cutii cu produse alimentare la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Sîngerei, 30 de pachete la Liceul Teoretic „Olimp” și 20 de pachete la Gimnaziul „Anton Crihan”

Consiliul raional Sîngerei adresează sincere mulțumiri Episcopiei de Bălți pentru această inițiativă și pentru implicarea constantă în activități cu impact social