Modernizarea drumului L279.1, de acces spre satul Slobozia Chișcăreni, este acum finalizată! Au fost reabilitați 920 de metri de drum cu o investiție totală de 2.664.136,82 lei.
Lucrările au inclus:
• Strat de fundație din piatră spartă de 15 cm
• Îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic de 6 cm
• Consolidarea acostamentelor cu piatră spartă
SA „Drumuri – Bălți” a fost operatorul selectat în urma licitațiilor, iar întregul proces a fost supravegheat de inginerul atestat Gheorghe Cijevschi.
Președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarian, a fost prezent pe teren pentru a urmări procesul de lucru și a sprijini echipa.
Acest proiect reflectă angajamentul ferm al Consiliului Raional Sîngerei de a investi constant în dezvoltarea infrastructurii locale, aducând beneficii durabile comunității noastre.