Cadrele didactice din raion au fost celebrate la Casa de Cultură „Nicolae Iorga” din or. Sîngerei în cadrul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Profesionale a Lucrătorului din Învățământ.
Profesorii, educătorii, managerii instituțiilor de învățământ și toți cei care activează în domeniul educației au fost onorați pentru devotamentul și pasiunea cu care formează și inspiră generațiile tinere.
Mesaje de apreciere au fost transmise de către Președintele raionului, Cristian Cainarian, consilierul pentru afaceri europene al ministrului educației din România, Luca Alexandru Ștefan, vicepreședinții raionului Vera Serbușca și Ivan Cebotari, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat Igor Curca, primarul orașului Sîngerei Arcadie Covaliov, șeful Direcției Educație Nicolae Melinte, șeful Secției Administrației Publice Vitalie Tabarcea și președintele CSRTDEȘ, Ion Roșca.
Sărbătoarea a fost înfrumusețată de un program artistic variat și de recitalurile invitaților speciali Igor Rusu și Mariana Șura, care au adus emoție și bucurie în sufletele celor prezenți.
Cu acest prilej, Consiliul Raional Sîngerei adresează tuturor dascălilor un sincer mesaj de recunoștință și felicitare: să aveți parte de sănătate, inspirație și noi realizări în nobila misiune de a construi viitorul prin educație!





