Noutăți

Ziua comemorării celor căzuți în conflictul armat de pe Nistru

👉Pe data de 2 Martie, marcăm solemn Ziua Eroilor căzuți în Conflictul Armat de pe Nistru. Această zi nu este doar o simplă comemorare, ci o ocazie de a onora sacrificiul inestimabil al ostașilor care și-au pierdut viața în luptele pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova în conflictul armat din 1992 – o pagină dureroasă și tristă din istoria țării.

👉La ceremonia solemnă desfășurată în această dimineață, președintele raionului Cristian Cainarian, vicepreședinții raionului Vera Serbușca și Ivan Cebotari, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat Igor Curcă, consilieri raionali, edili locali, angajați ai IP Sîngerei, șefi ai serviciilor desconcentrate și subdiviziunilor Consiliului raional, alături de alți funcționari, au depus flori în semn de recunoștință la Placa Comemorativă în memoria eroilor căzuți în războiul pentru independența și integritatea Republicii Moldova din 1992, amplasată în Scuarul Inspectoratului de Poliție Sîngerei. Ceremonia a continuat cu Marșul Memoriei și Mitingul de comemorare la Monumentul „Pieta”.

👉În timpul evenimentului, președintele raionului Sîngerei a adresat un mesaj de recunoștință și apreciere pentru eroismul și sacrificiul ostașilor căzuți. Drept mulțumire pentru acești eroi și pentru implicarea lor în promovarea spiritului civic, patriotic și a valorilor morale în rândul tinerilor. Mesaje de recunoștință și mulțumiri pentru sacrificiu au fost aduse și de către dl Octavian Banaru președintele Organizației Teritoriale Sîngerei a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova, dl Igor Curca Șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, dl Arcadie Covaliov, primarul or. Sîngerei, dl Oleg Cernei primarul com.Pepeni, Mihail Bananu șef interimar al Inspectoratului de Poliție Sîngerei. Ulterior, Cristian Cainarian a înmânat Diplome de gratitudine a Consiliului raional Sîngerei.

👉Ziua Eroilor căzuți în Conflictul Armate de pe Nistru nu este doar un moment de comemorare, ci a devenit un simbol al unității naționale și al hotărârii de a menține pacea și stabilitatea în Republica Moldova. Este oportunitatea de a reflecta asupra trecutului și de a ne angaja în construirea unui viitor mai sigur și mai prosper pentru toți locuitorii săi.
🙏Acești eroi, cu sacrificiul lor suprem, ne-au învățat că pacea și liberatatea sunt valori fundamentale ce trebuie să fie protejate pentru a asigura un viitor luminos și sigur acasă.