Consiliul Raional Sîngerei, în parteneriat cu Primăria orașului Sîngerei, a organizat o sărbătoare de suflet dedicată Zilei Diasporei – un eveniment menit să aducă mai aproape comunitatea locală de cei aflați peste hotare.
Manifestarea a debutat cu un program artistic emoționant, prezentat de copiii din grădinițele orașului, urmat de prestațiile tinerelor talente de la Casa de Creație și Agrement Sîngerei. Atmosfera a fost îmbogățită de recitalurile interpretei Mihaela Tabură, ale îndrăgitului artist Ion Paladi , ale distinsei interprete Tatiana Turtureanu și renumitul ansamblu Hecenii, care a dus faima raionului Sîngerei peste Prut.
La eveniment au fost prezenți:
dl Gheorghe Ichim – deputat în Parlamentul Republicii Moldova;
dl Cristian Cainarian – președintele raionului Sîngerei;
dl Arcadie Covaliov – primarul orașului Sîngerei;
dl Igor Curca – șef adjunct al Oficiului Teritorial Cancelaria de Stat Bălți;
dl Ioan Pavăl – primarul comunei Dumbrăveni, jud. Suceava, România, oaspete de onoare și prieten al raionului Sîngerei.
Un moment special al sărbătorii l-a constituit acordarea Titlului Onorific „Cetățean de Onoare al raionului Sîngerei”, în semn de recunoștință pentru promovarea imaginii raionului și implicarea directă în dezvoltarea acestuia, în baza deciziilor aprobate de Consiliul Raional Sîngerei la ședința ordinară din 25 august 2025. Distincțiile au fost conferite următoarelor personalități:
Dna Tatiana Turtureanu – autoare de muzică și versuri, interpretă și solistă în Elvi’s Band, originară din s. Chișcăreni;
Dl Ioan Pavăl – primarul comunei Dumbrăveni, jud. Suceava, România;
Dna Gabriela Malcoci – medic geriatru, Șefa Departamentului de deservire medicală a azilurilor pentru bătrâni din Toulouse, Franța, originară din orașul Sîngerei;
Dl Ion Paladi – interpret de muzică populară, Artist Emerit al Republicii Moldova, originar din s. Chișcăreni, r. Sîngerei.
În cadrul discursului său, președintele raionului, dl Cristian Cainarian, a adresat sincere felicitări laureaților, exprimând recunoștința pentru munca și contribuția lor la promovarea valorilor culturale și umane ale raionului Sîngerei. Totodată, a transmis calde mulțumiri diasporei, care prin implicare, solidaritate și dedicare rămâne mereu aproape de locurile natale.
Ziua Diasporei la Sîngerei a fost nu doar o sărbătoare, ci și o dovadă vie că legăturile de suflet și respectul pentru valorile autentice ne unesc indiferent de distanțe.