Astăzi, într-o atmosferă festivă deosebită, raionul Sîngerei a sărbătorit cu mândrie un eveniment de anvergură – „Ziua ușilor deschise” la Incubatorul de Afaceri Sîngerei, cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate. Acest eveniment a inclus și ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului raional „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii – 2022”.
La festivitate au participat conducerea raionului, în persoana vicepreședinților Iulian Erimei și Ivan Orlovschi, secretarul Consiliului raional, Mihaela Luca, consilieri raionali, precum și președintele raionului Fălăști, Sergiu Fîntînă, vicepreședintele raionului Telenești, Alexandru Taburcean și alți reprezentanți notabili, inclusiv reprezentanți ai organizațiilor precum ODA, ADR NORD, UE și FEE, împreună cu numeroși antreprenori și oameni interesați să vadă rezultatele remarcabile.
Evenimentul a debutat cu un mesaj de salut adresat tuturor invitaților de către managerul Incubatorului de Afaceri, Ludmila Prociuc, care a evidențiat realizările deosebite obținute de instituție și de rezidenții săi pe parcursul celor 10 ani de activitate. Apoi, oaspeții s-au deplasat pentru a interacționa cu fiecare dintre rezidenți și afacerile lor.
Mai târziu, Iulian Erimei, a adus sincere mulțumiri tuturor antreprenorilor pentru putere, profesionalism și implicarea în dezvoltarea segmentului economic al raionului.
Menționăm că sub îndrumarea și sprijinul Direcției Economie Atragerea Investițiilor și Eficacitate Energetică, condusă de șefa Lilia Cucoș, împreună cu specialiștii, a avut loc ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursului raional „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii – 2022”.