În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2:30, a început unul dintre cele mai tragice capitole ale istoriei noastre — primul val de deportări staliniste, prin care mii de basarabeni au fost smulși din casele lor, din familiile lor, din viețile lor.
O echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte. „Într-un sfert de oră să fiți gata!” — acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși de spaimă, fără să înțeleagă unde merg și de ce. Li se permitea să ia câte 10 kg de fiecare persoană, iar ce era mai de preț le era adesea luat chiar de cei care veniseră să-i ridice. Urmau camioanele, gările, vagoanele de marfă — câte 70-100 de persoane înghesuit, fără apă, fără hrană, cu inscripții batjocoritoare pe pereții vagoanelor.
Familiile erau separate brutal: bărbații — trimiși în lagărele de muncă forțată din GULAG, femeile, copiii și bătrânii — deportați în Siberia sau Kazahstan. Drumul dura două-trei săptămâni în condiții îngrozitoare: 200 de grame de apă pe zi, pește sărat drept hrană, boli, decese, cadavre aruncate la fiecare oprire a trenului. Nicio asistență medicală, nicio clipă de demnitate.
Numărul celor deportați din teritoriile anexate se ridică la peste 22.000 de persoane, unele surse indicând chiar 30.000. Oameni obișnuiți — țărani, intelectuali, preoți, familii întregi — rupți din rădăcinile lor pentru simplul fapt că erau considerați „elemente periculoase” pentru regimul sovietic.
Astăzi, la 84 de ani de la acea noapte întunecată, conducerea Consiliului Raional Sîngerei și a Primăriei orașului Sîngerei, împreună cu funcționari publici, cadre didactice și cetățeni ai orașului au depus florile recunoștinței la monumentul dedicat victimelor regimului totalitar comunist de ocupație din Sîngerei.
În cuvântările rostite, participanții au subliniat că este datoria noastră morală să comemorăm băștinașii deportați, să păstrăm vie amintirea lor și să ne rugăm pentru cei care au suferit ori și-au pierdut viața în urma acestor tragedii. Istoria consemnează trei valuri de deportări: 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 și 31 martie – 1 aprilie 1951 — trei răni adânci în sufletul neamului nostru.
Sursă: