Astăzi, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național Mihai Eminescu, conducerea raionului și a Primăriei orașului Sîngerei, angajați și cetățeni s-au adunat la bustul marelui poet pentru a depune flori și a-i aduce un omagiu.
Prin acest gest de recunoștinșță, comunitatea sîngereană și-a reafirmat respectul față de moștenirea culturală și literară pe care Eminescu a lăsat-o neamului românesc — o operă care rămâne vie în conștiința generațiilor de azi și de mâine.
Cine a fost Mihai Eminescu
Născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, ca al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi Eminovici, Mihai Eminescu a crescut la Botoșani și Ipotești, într-un contact permanent cu natura și cu oamenii locului — experiențe care aveau să-i hrănească mai târziu întreaga creație poetică.
A urmat școala primară la Cernăuți, unde a obținut rezultate remarcabile, apoi gimnaziul german Obergymnasium. Drumul său spre literatură s-a conturat devreme: în 1866, debutează în revista „Familia” din Pesta, a lui Iosif Vulcan — cel care îi schimbă numele din Eminoviciu în Eminescu, numele sub care avea să intre în eternitate.
Între 1869 și 1872 studiază Filosofia și Dreptul la Viena, unde îl cunoaște pe Ioan Slavici și pe Veronica Micle, și începe colaborarea la „Convorbiri literare”. Continuă studiile la Berlin (1872–1874), după care revine în țară, ocupând succesiv funcțiile de director al Bibliotecii Centrale din Iași, profesor suplinitor, revizor școlar și redactor la „Curierul de Iași”. În această perioadă leagă o prietenie profundă cu Ion Creangă, pe care îl introduce în societatea „Junimea”.
Apogeul creației sale coincide cu perioada 1877–1883, când activează la București ca redactor, apoi redactor-șef al ziarului „Timpul”. Aici scrie marile sale poeme — „Luceafărul” și „Scrisorile” — și desfășoară o publicistică politică de peste 2.000 de pagini, remarcată de critica literară drept una dintre cele mai lucide gândiri politice românești ale epocii. George Călinescu îl considera „poate cel dintâi gânditor politic român care să-și sprijine doctrina pe economie”.
Opera sa literară este vastă și diversă: poezii precum Luceafărul, Scrisorile I–V, Sara pe deal, La steaua, O, rămâi, Somnoroase păsărele; proză precum Sărmanul Dionis, Cezara, Făt-Frumos din Lacrimă; precum și numeroase articole publicate în „Federațiunea”, „Albina”, „Timpul” și „România Liberă”. Garabet Ibrăileanu scria despre el: „Eminescu este unul din exemplarele splendide pe care le-a produs umanitatea. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc.”
Sănătatea sa s-a deteriorat progresiv, iar în februarie 1889 a fost internat. La 15 iunie 1889, în jurul orei 04:00, marele poet se stingea din viață la sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu din București, la numai 39 de ani. Studii medicale publicate în 2018, coordonate de academicianul Eugen Simion, au concluzionat că Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis — un tratament greșit cu mercur i-a agravat starea, provocându-i stop cardio-respirator. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
La cincizeci de zile după moartea sa, Veronica Micle — muza și iubirea vieții sale — s-a stins și ea, neputând suporta pierderea.