În fiecare an, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (pe stil nou), Republica Moldova și comunitățile românești de pe tot globul marchează Ziua Universală a Iei – un omagiu adus uneia dintre cele mai vechi și mai cunoscute piese ale portului tradițional din spațiul carpato-danubiano-pontic.
De la o inițiativă online, la un fenomen pe șase continente
Povestea acestei zile a început relativ recent, pe 7 ianuarie 2013, când comunitatea online „La Blouse Roumaine” a lansat ideea ca românii de pretutindeni să poarte ia într-o singură zi, ca semn de solidaritate culturală. Ce a pornit ca un gest simbolic s-a transformat rapid într-o mișcare internațională: în doar câțiva ani, ia a fost purtată pe șase continente, în peste 50 de țări, de la Paris și Londra, până la Washington și Tokyo – dar și în satele din România și Republica Moldova, unde tradiția a rămas neschimbată și vie.
O haină care vorbește: originea și simbolurile iei
Ia nu este doar o piesă vestimentară – este un cod de identitate transmis prin broderie. Rădăcinile sale ajung până în perioada dacică, când femeile coseau manual cămășile, folosind fire vegetale și pigmenți naturali. Niciun motiv nu era ales la întâmplare: romburile, spiralele, crucile, florile, spicul de grâu, soarele sau pomul vieții aveau, fiecare, o semnificație legată de protecție, rodnicie, viață și echilibru. Dincolo de rolul decorativ, cusătura avea și o funcție apotropaică (de apărare împotriva răului) – se credea că o proteja pe purtătoare de boală și de spiritele necurate.
O zestre cusută cu acul, nu cu mașina
În vechime, a coase o ie nu era o simplă deprindere casnică, ci o adevărată inițiere. Fetele începeau să coasă încă de la 12-14 ani, iar ia terminată ajungea, de multe ori, parte din zestrea lor – nu o haină oarecare, ci o declarație tăcută de identitate, pricepere și demnitate. O singură ie lucrată manual putea cere peste 100 de ore de muncă, fiecare cusătură fiind așezată cu răbdare, fir cu fir, fără ajutorul mașinii de cusut. Multe dintre modele aveau și nume proprii – „Frunza de măr”, „Rândunica” – și fiecare zonă își păstra, cu sfințenie, specificul ornamental.
Recunoaștere mondială:
Frumusețea iei a fascinat și dincolo de spațiul românesc. Pictorul francez Henri Matisse a imortalizat-o în celebrul tablou „La Blouse Roumaine” (1940), inspirat de prietenii săi români, redând-o ca simbol al feminității și al echilibrului.
Recunoașterea cea mai importantă a venit însă în decembrie 2022, când „Arta cămășii cu altiță” – cămașa femeiască specifică zonei de sud a Moldovei, Munteniei și Olteniei – a fost înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, printr-un dosar comun depus de România și Republica Moldova. Această recunoaștere internațională a confirmat nu doar valoarea artistică a cămășii, ci și practica vie prin care meșteșugul se transmite, neîntrerupt, din mamă în fiică.
O tradiție care nu s-a pierdut, ci s-a transformat
La peste un deceniu de la prima ediție, Ziua Universală a Iei rămâne un prilej de a redescoperi o piesă vestimentară care a reușit ceva rar: să rămână autentică și, în același timp, să devină un simbol cultural recunoscut în întreaga lume. Fie purtată la oraș sau la sat, la o ocazie festivă sau într-o zi obișnuită, ia continuă să spună aceeași poveste – despre identitate, despre răbdare și despre o frumusețe care nu s-a risipit, ci s-a transmis, generație după generație.
Consiliul Raional Sîngerei se alătură astăzi celor care cinstesc această tradiție și vă invită să redescoperiți, fiecare în felul său, povestea iei – fie că o purtați, fie că o povestiți copiilor, fie că o priviți, pur și simplu, cu admirația pe care o merită.