Comunitatea sîngereiană a comemorat memoria marelui voievod

La 2 iulie, se împlinesc 522 de ani de la trecerea în neființă a lui Ștefan al III-lea, principele Țării Moldovei, cunoscut în conștiința poporului drept Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu acest prilej, conducerea raionului Sîngerei și a primăriei or. Sîngerei, împreună cu funcționari publici, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai comunității locale, au depus în această dimineață coroane de flori la statuia marelui domnitor, într-un gest de recunoștință și prețuire față de una dintre cele mai importante figuri ale istoriei noastre naționale.

Un domnitor recunoscut încă din timpul vieții

Chiar și la doar câteva decenii de la moartea sa, numele lui Ștefan cel Mare era rostit cu admirație în toată Europa. Regele Poloniei, Sigismund I, îl numea „acel mare Ștefan”, iar cronicarul și cartograful polonez Bernard Wapowski îl descria drept cel mai vestit conducător și războinic al epocii sale. Un medic venețian trimis la Suceava pentru a-i acorda îngrijiri, Matteo Muriano, îl caracteriza drept un om înțelept, drept și darnic, profund iubit de supușii săi. Această recunoaștere venită din partea contemporanilor săi europeni confirmă imaginea unui conducător de excepție, care a reușit să mențină Moldova stabilă și respectată timp de aproape jumătate de secol.

De la refugiu la tron

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea și al Doamnei Oltea, s-a născut, cel mai probabil, în anul 1438. După asasinarea tatălui său, tânărul Ștefan a găsit refugiu în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara, unde a deprins tacticile militare ce îmbinau tradițiile de luptă din estul, centrul și vestul Europei. Cu sprijinul militar oferit de Vlad Țepeș și cu ajutorul partizanilor săi din sudul Moldovei, Ștefan l-a înfrânt pe Petru Aron la Doljești, cucerind tronul țării la 12 aprilie 1457. Moștenirea pe care a preluat-o nu era una ușoară: o Moldovă sărăcită, măcinată de luptele pentru domnie și obligată, din 1456, să plătească tribut Imperiului Otoman.

Un conducător al redresării interne

Confruntat cu o situație social-economică dificilă, Ștefan cel Mare a inițiat măsuri ferme de consolidare a statului. A limitat tendințele de anarhie ale marii boierimi, a sprijinit dezvoltarea țărănimii libere — răzeșii — și a încurajat negustorimea și relațiile comerciale externe. Pe plan militar, a acordat o atenție deosebită atât „oastei celei mici”, structura permanentă a armatei, cât și „oastei celei mari”, chemată la nevoie în apărarea țării. Totodată, a modernizat și întărit cetățile de la Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamț și Crăciuna, asigurând astfel o capacitate defensivă solidă pentru Moldova.

Ctitor și sprijinitor al credinței și culturii

Una dintre cele mai durabile moșteniri ale domniei sale rămâne activitatea de ctitorire a lăcașurilor de cult. Prosperitatea economică a țării i-a permis lui Ștefan cel Mare să susțină construirea a numeroase biserici și mănăstiri, punând bazele a ceea ce astăzi numim „stilul moldovenesc” în arhitectură și pictură religioasă. Frescele păstrate la Pătrăuți, Voroneț, Sfântul Ilie, Bălinești sau Sfântul Nicolae din Rădăuți mărturisesc și astăzi despre rafinamentul artistic al epocii ștefaniene, fiind considerate printre cele mai valoroase ansambluri de pictură medievală din spațiul românesc.

Diplomat abil într-o vreme a marilor imperii

Așezată la răscrucea intereselor a trei mari puteri — Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman — Moldova lui Ștefan cel Mare a supraviețuit datorită unei diplomații extrem de abile. Domnitorul a negociat și a încheiat alianțe, în funcție de context, cu Hanatul de Crimeea, Imperiul Otoman, Cnezatul Moscovei, Polonia, Ungaria, Veneția și Statul Papal, reușind performanța de a nu se angaja niciodată simultan în conflicte pe mai multe fronturi. A purtat, de asemenea, tratative pentru o alianță antiotomană cu Uzun Hassan, conducătorul statului turcoman din Anatolia.

Strategul care a apărat independența Moldovei

Pe câmpul de luptă, Ștefan cel Mare a demonstrat o măiestrie tactică remarcabilă, reușind să facă față așa-numitelor „conflicte asimetrice”, în care armatele inamice erau adesea net superioare numeric. A folosit cu succes atacul de flanc, încercuirea, ambuscadele în terenuri împădurite, cooperarea dintre cavaleria grea și infanterie, precum și atacurile prin surprindere asupra taberelor inamice. Armata sa, formată în mare parte din oastea țării și nu din mercenari, a putut atinge, în momentele de mare primejdie, aproximativ 50.000 de combatanți — o cifră impresionantă pentru Europa acelor vremuri. Această combinație de strategie militară, politică internă chibzuită și diplomație suplă a fost cheia prin care Moldova și-a păstrat independența într-o epocă de mari încercări.

O memorie vie, canonizată de Biserică

Calitățile de organizator, protector al culturii, promotor al ortodoxiei, diplomat și conducător de oști ale lui Ștefan cel Mare au fost recunoscute încă din timpul vieții sale și au rezistat trecerii timpului. Tradiția populară l-a numit „cel Sfânt”, atribuindu-i puterea de a ocroti țara și poporul chiar și după moarte — credință consacrată oficial în iunie 1992, prin canonizarea sa de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

La 522 de ani de la trecerea sa în neființă, Ștefan cel Mare rămâne un reper de curaj, înțelepciune și dăruire pentru întreaga națiune, iar comunitatea raionului Sîngerei își exprimă, an de an, recunoștința față de memoria marelui voievod.

Sursă – https://usv.ro/despre-noi/istoria-locului/stefan-cel-mare/