La 15 februarie este marcată Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din Afganistan. În acest context, publicăm amintirile domnului Stanciuc Viteslav, auditor intern în cadrul Aparatului președintelui raionului, participant la acel război. Sunt amintiri trăite pe front, despre camarazi, responsabilitate și despre cei care nu s-au mai întors.

Amintiri din Afganistan

Îmi amintesc că în vara anului 1984 am sărbătorit 100 de zile până la ordinul Ministrului Apărării privind trecerea în rezervă a ostașilor care și-au îndeplinit serviciul militar. Conform tradițiilor, în acea zi de sărbătoare neoficială, ne-am frezat scurt și am reușit să ne odihnim la piscina noastră improvizată. Ne-am amintit de cei care și-au pierdut viața în acel război și de cei care au fost grav răniți și nu s-au mai întors înapoi din Afganistan. Atunci încă nu știam că din cei care am rămas, nu cu toții o să ne întoarcem acasă în viață.

Nu știam că peste o lună de zile de la acel eveniment o să-și piardă viața pe un câmp minat pământeanul nostru Tofan Valentin din or. Nisporeni, iar încă peste jumătate de lună o să cadă pe câmpul de luptă, lovit de un glonte, Leogkii Anatolii din Ucraina. Pe Valentin și Anatolii îi cunoșteam de la începutul serviciului militar, pe când ne aflam în unitatea militară de parașutiști din or. Fergana (Uzbechistan), unde ne pregăteau pentru Afganistan.

Îmi amintesc că la sfârșitul lunii iulie 1984 a fost organizată o operațiune de luptă, iar până la locul desfășurării operațiunii am fost transportați cu elicopterele. În scurt timp după aterizare am fost atacați de pe o înălțime muntoasă de la circa 100 metri. Am primit ordin să ocupăm prin luptă acea înălțime. A fost greu, dar ordinul a fost executat, cu toate că inamicul, aflându-se mai sus, avea prioritate față de noi.

Inamicul n-a plecat departe, doar s-a retras pe o altă înălțime din apropiere. În acea luptă a fost rănit în picior Majid Magdilov din Daghestan și a fost grav rănit în piept Anatolii Leogkii, care în scurt timp a decedat. De mine s-a apropiat ofițerul Gardeev și mi-a zis ca împreună să ne deplasăm și să ocupăm locul de luptă al lui Anatolii, deoarece eu dețineam mitralieră grea de modelul PKM.

Noi am reușit să facem doar câțiva pași și am fost atacați. Gloanțele cădeau înaintea noastră, lovind în pietre, iar schijele zburau în toate părțile, lovindu-ne și pe noi. Ofițerul a înțeles că nu e posibil să mergem mai departe. Din partea inamicului se auzeau voci care strigau în limba rusă prin megafon „russchie sdavaitesi” (rușilor predați-vă).

Ca atare, în astfel de situații critice ne susținea artileria și aviația. Dar în cazul dat nimeni nu putea să ne ajute, din motiv că distanța dintre noi și inamic era mică, iar artileria, precum și aviația, putea să ne lovească pe noi, cu atât mai mult că deja era noaptea. Când s-a făcut ziuă, atacurile s-au oprit. Inamicul știa că în curând o să apară elicopterele de luptă.

Eu și Victor Iacovenco din Rusia am primit însărcinarea de a merge înainte până la un loc stabilit unde trebuia să aterizeze elicopterul, pentru a asigura deplasarea unui grup de ostași care îi duceau pe Anatolii și Majid. Mergeam și țineam degetul pe trăgaci și eram gata ca în fiecare clipă să deschid focul. Nu doar ca să mă apăr pe mine – simțeam o responsabilitate față de toți camarazii mei de armă implicați în acel proces.

În fiecare an, pe data de 15 februarie, îi comemorăm pe cei căzuți în războiul din Afganistan. În perioada 1979–1989, unitatea militară de parașutiști din care am făcut parte a pierdut 483 de ostași și ofițeri, iar 15 s-au pierdut fără urmă.

Vreau să-i numesc pe cei mai apropiați mie camarazi de armă, prieteni, care nu s-au întors de la acel război nedrept.

Trecuseră doar șase zile de când ne aflam în Afganistan, când și-au pierdut viața pământenii noștri Țurcan Anatolii și Cebotari Victor din raionul Grigoriopol.

Peste ceva timp a căzut pe câmpul de luptă, străpuns de un glonte, pământeanul nostru Ulinici Vasilii din or. Nisporeni.

Apoi, într-o bătălie inegală, a căzut pe câmpul de luptă, străpuns de gloanțe, pământeanul nostru și prietenul meu Popistaș Veaceslav din s. Sîngereii Noi. Tot în acea luptă, lângă Veaceslav a căzut Curchin Sergei din regiunea Moscovei.

Apoi și-a pierdut viața pe un câmp minat pământeanul nostru Tofan Valentin din or. Nisporeni.

Apoi a căzut pe câmpul de luptă Leogkii Anatolii din Ucraina, iar după ceva timp a căzut în luptă ucraineanul Șerbac Constantin.

Dumnezeu să-i ierte pe toți cei care și-au pierdut viața în războiul din Afganistan.