Fără categorie

Vizită de lucru a Președintelui Parlamentului în raionul Sîngerei

Vizita de lucru efectuată de domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut drept scop evaluarea proiectelor realizate în teritoriu și consolidarea dialogului cu autoritățile publice locale.

În localitățile raionului au fost vizitate obiective de interes social și de infrastructură, inclusiv „Centrul prietenos pentru persoane în etate” și stadionul din s. Bălășești, realizate prin Programul „Satul European – ediția II”, precum și drumul aflat în proces de construcție la Prepelița, implementat prin proiectul „Europa mai aproape”.

În s. Flămînzeni a fost vizitat IP Gimnaziul „Iurie Boghiu”, instituție de învățământ modernizată, renovată și pregătită să ofere copiilor condiții mai bune de studiu. .

Un moment important al vizitei l-au constituit discuțiile cu primarii și șefii organelor desconcentrate, unde au fost abordate proiectele de dezvoltare locală, împădurirea, situația din școli, amalgamarea voluntară și reforma administrativ-teritorială. Edilii au prezentat realizările obținute, în special prin Programele „Satul European”, dar și provocările existente .

Agenda a inclus și exemple de dezvoltare economică locală: afacerea SRL „DarBrutar” din satul Bilicenii Vechi, producătoare de pâine artizanală și pizza, precum și Ferma „Villador” din Slobozia-Măgurii – producător de lactate din lapte de capră și zonă turistică cu posibilitate de cazare.

Consiliul raional Sîngerei își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care aduc beneficii reale comunităților și contribuie la dezvoltarea durabilă a raionului