Felicitare cu ocazia Zilei Poliției Naționale
La 18 decembrie marcăm Ziua Poliției Naționale – un prilej de a aprecia curajul, responsabilitatea și devotamentul celor care asigură zilnic siguranța și liniștea comunității.
La 18 decembrie marcăm Ziua Poliției Naționale – un prilej de a aprecia curajul, responsabilitatea și devotamentul celor care asigură zilnic siguranța și liniștea comunității.
Un pas important în consolidarea administrației publice locale a fost marcat prin depunerea jurământului de credință al funcționarului public de către doamna Cristina Băț, arhitect-șef al raionului, într-un cadru solemn, în fața simbolurilor de stat, a președintelui raionului, domnul Cristian Cainarian precum și în prezența colegilori.
La data de 15 decembrie 2025 a avut loc ședința operativă a Consiliului Raional Sîngerei, în cadrul căreia șefii de direcții, secții și servicii au prezentat informații privind activitatea desfășurată, rezultatele obținute și prioritățile stabilite pentru perioada următoare.
Consiliul Raional Sîngerei a organizat un atelier de lucru la nivel de raion, axat pe implicarea autorităților publice și a instituțiilor de profil în procesele de prevenire, identificare și monitorizare a copiilor aflați în situații de risc.
Magia a început la Casa Raională de Cultură „Nicolae Iorga”, cu un spectacol teatral în care Moș Crăciun, Crăciunița și prietenii lor au adus zâmbete, voie bună și o atmosferă de poveste pentru cei prezenți.
În cadrul ședinței operative din 8 decembrie 2025, președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarian, împreună cu cei prezenți la ședință, a adresat felicitări vicepreședintelui Ivan Cebotari cu ocazia zilei de naștere și a prezentat principalele evoluții privind proiectele de infrastructură aflate în derulare.
Comunitatea din raionul Sîngerei a marcat Ziua Națională a României printr-un program care a pus în prim-plan legătura culturală și valorile împărtășite de cele două țări.
În dimineața zilei de 27 noiembrie, în scuarul Casei Raionale de Cultură „Nicolae Iorga” din orașul Sîngerei, au fost depuse flori la bustul marelui istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, Nicolae Iorga, cu ocazia comemorării decesului său.
Președinții organizațiilor sindicale primare și manageri ai instituțiilor educaționale s-au reunit la un seminar regional dedicat negocierii colective și protecției membrilor de sindicat, organizat de Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) și Consiliul Centrului Sindical Ramural Teritorial din Domeniul Educației și Științei (CSRTDEȘ) Sîngerei.
📌An de an, la sfârșit de toamnă, este marcată Ziua profesională a lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare.
📌Astăzi, a avut loc desfășurarea tradițională a Turneului Internațional la Șah „În memoriam Andrei Galben”, ediția a X-a – Cupa Academicianului, un eveniment devenit tradiție și reper cultural-sportiv pentru raionul Sîngerei.
Astăzi, Consiliul Raional Sîngerei a adus un omagiu unui om care a devenit simbol al demnității și al luptei pentru libertate – Ilie Ilașcu.
La Consiliul Raional Sîngerei s-a desfășurat ședința operativă cu participarea conducerii raionului, șefilor secțiilor și directiilor și a reprezentanților serviciilor desconcentrate și descentralizate, fiind analizate proiectele în derulare, situațiile sectoriale curente și prioritățile pentru perioada următoare.
Astăzi, la Consiliul Raional Sîngerei, s-a desfășurat ședința operativă săptămânală, prezidată de președintele raionului, Cristian Cainarian. În cadrul acesteia, au fost analizate activitățile desfășurate în perioada precedentă și stabilite principalele obiective pentru săptămâna curentă.
Consiliul Raional Sîngerei a semnat un Memorandum de Înțelegere și Cooperare cu Asociația Obștească „Clinica Juridică din Bălți (Nord)”
La data de 3 noiembrie 2025, în sala de ședințe a Consiliului Raional Sîngerei, s-a desfășurat tradiționala ședință operativă săptămânală, prezidată de președintele raionului, Cristian Cainarian.
Prima ediție a Expo-târgului universal „Toamna la Sîngerei” a adunat, timp de cinci zile, producători locali, meșteșugari, antreprenori și vizitatori din întreg raionul, transformând centrul orașului într-o adevărată sărbătoare a muncii și tradițiilor.
Seminarul metodologic-sportiv de la Școala Sportivă „Dumitru Atanasov” a promovat educația prin mișcare, spiritul de echipă și valorile sportive în rândul elevilor și profesorilor din raion.
În incinta Casei Raionale de Cultură „Nicolae Iorga” din or. Sîngerei s-a desfășurat activitatea de informare din cadrul campaniei „Fii vocea echității la locul de muncă”
La data de 17 octombrie 2025, în sala de festivității a Școlii de muzică „Mihai Dolgan”, s-a desfășurat Reuniunea profesională zonală cu genericul „Bibliotecile – contribuții la transformarea comunităților prin educarea lecturii”, eveniment organizat în cadrul Programului Național „LecturaCentral”, ediția a VIII-a.
În cadrul ședinței operative a Consiliului raional Sîngerei au fost discutate principalele proiecte de infrastructură și direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.
Azi, 24 septembrie 2025, în incinta Casei de Cultură din comuna Grigorăuca, s-a desfășurat Ședința a III-a a Școlii de Câmp a Fermierilor, specializați în cultivarea sorgului.
Pe data de 12 septembrie, în incinta sălii de sport a Liceului Teoretic „Olimp”, a avut loc un eveniment deosebit – deschiderea Secției de Taekwondo, un proiect inovativ care îmbină studiul limbii coreene cu practicarea sportului olimpic Taekwondo.
La data de 9 septembrie 2025, în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Sîngerei, s-a desfășurat Forumul raional al cadrelor didactice, organizat de către Direcția Educație Sîngerei. Evenimentul a reunit manageri școlari, cadre didactice, funcționari publici și reprezentanți ai autorităților centrale și raionale.
În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim cu mândrie Ziua Limbii Române, o ocazie de a reflecta asupra importanței limbii materne în definirea noastră ca națiune.
Semnarea unui acord de suflet chiar de Ziua Independenței Republicii Moldova!