Mesaj de felicitare adresat Domnului Mihail Curciuc, cetățean de onoare al raionului Sîngerei
Stimate Domn,
Specialist superior, Secția Administrație Publică
Astăzi, la solicitarea unei treimi din consilierii raionali, s-a convocat în ședință extraordinară Consiliul raional Sîngerei.
Direcția Educație Sîngerei anunță prelungirea termenului de depunere a dosarelor la concurs pentru ocuparea funcției vacante de director al instituțiilor de învățământ, după cum urmează:
În conformitate cu Hotărârea nr.9/1 a Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale din 16.11.2022, Anexei nr. 1.
Cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere, vă transmitem cele mai sincere felicitări și urări de bine.
Vicepreședintele raionului Sîngerei, Iulian Erimei, alături de șef Direcție Economie, Atragerea Investițiilor și Eficiență Energetică, Lilia Cucoș, au participat astăzi la cursul de instruire în cadrul Programului ILO „Inițiază și Dezvoltă o afacere verde” cît și la adunarea generală cu rezidenții IASg, desfășurate în cadrul Incubatorului de Afaceri Sîngerei, manager Ludmila Prociuc.
Marți, 11 iulie 2023, vicepreședintele raionului, Ivan Orlovschi, împreună cu specialiștii SAC, la invitația Asociației Obștești Academia de Științe Agricole și ale Mediului din Moldova, au participat la o întîlnire de lucru care s-a desfășurat în cîmpurile SRL Rădoianul Prim, conducător Oleg Pînzari.
În această dimineață Consiliul Raional Sîngerei a găzduit evenimentul de lansare a programului de granturi desfășurat în cadrul Proiectului „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”.
În scopul executării Deciziei nr. 5/17 din 29.06.2023 ”Cu privire la aprobarea Regulamentului de funcționare a Comisiei consultative pentru domeniul locuințelor a Consiliului Raional Sîngerei și modul de atribuire a locuințelor sociale în raionul Sîngerei”, se anunță selectarea a doi reprezentanți a ONG în componența Comisiei consultative pentru domeniul locuințelor a Consiliului raional Sîngerei și modul de atribuire a locuințelor sociale în raionul Sîngerei și pentru începerea procesului lucrativ a activității Comisiei conform normelor cadului normativ.
La data de 7 iulie 2023, dl Iulian Erimei, Vicepreședintele raionului, împreună cu Serviciul Agricultură și
La data de 06 iulie 2023, funcționarii Direcției economie atragerea investițiilor și eficiența energetică, șef Lilia Cucoș, specialistul principal Crișavițchi Svetlana, specialistul superior Baciu Victor împreună cu dna Prociuc Ludmila – Administratorul Incubatorului de Afaceri Sîngerei au efectuat vizite de lucru în primăriile Grigorăuca și Cubolta. Scopul acestor vizite este: