Mesaj de felicitare adresat președintelui raionului Sîngerei, Cristian Cainarian
Stimate Domnule Președinte,
Stimate Domnule Președinte,
În dimineața aceasta, șefii direcțiilor și secțiilor Consiliului raional s-au adunat într-o ședință operativă, unde au fost prezentate rezultatele obținute în săptămâna precedentă, împreună cu provocările cu care se confruntă și obiectivele stabilite pentru săptămâna în curs.


Ulterior, șefii direcțiilor și secțiilor au primit cuvântul pentru a relata despre succesele obținute în săptămâna respectivă.
Astăzi, președintele raionului, Cristian Cainarian a efectuat prima vizită în teritoriu din acest an.
Anul 2024 debutează la Consiliul raional Sîngerei cu tradiționala ședință operativă. În deschidere, președintele raionului, Cristian Cainarian a salutat participanții și a apelat la implicare promptitudine și colaborare pentru atingerea obiectivelor comune în noul an.
Astăzi, într-o vizită de lucru în raionul Sîngerei se află Secretarul de Stat, Iurie Scripnic și directorul adjunct al AIPA, Diana Coșalîc.
Dimineața lucrativă a debutat la Consiliul Raional Sîngerei cu tradiționala ședință operativă.
Membrii comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Sîngerei, s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară. În debut președintele CSE, Cristian Cainarian, a salutat audiența și a informat despre înregistrarea unui caz de gripă aviară în comuna Cubolta.